Poate ati auzit povestea un pic romantata care spune ca este nevoie de un fir de nisip care sa joace rolul unui iritant in interiorul unei moluste pentru ca aceasta sa produca sideful care va „imbraca” acel fir de nisip. Ei bine, aceasta este doar o poveste, pentru ca nu are nicio treaba cu realitatea, daca te gandesti ca molustele stau pe fundul apelor si „inghit” nisip zilnic (si apropo, au un sistem de a filtra nisipul foarte eficient). E adavarat ca asta se credea mai ales despre perlele naturale (de captura), dar asta a fost inainte de a se decoperi modalitati de a produce perle de cultura. Pentru a intelege cum apar perlele in natura haideti sa vedem cum se formeaza ele intr-un mediu controlat.
Primele perle produse intr-un mediu controlat au fost in 1890, de catre Kokichi Mikimoto. Mikimoto este considerat bunicul perlelor de cultura, testand mai multe tehnici de implantare cu nuclee de toate tipurile, chiar si aur (dar s-a renuntat pentru ca era prea scump). In 1905 a reusit sa produca perle rotunde implantand samanta cu un strat de tesut donor de la o alta molusca. Patentul pentru folosirea unei grefe din mantia unei alte moluste nu i-a apartinut lui Mikimoto, dar a fost cumparat ulterior de acesta care a testat cu mai multe tipuri de materiale. In 1916 a inceput productia in masa prin folosirea unei bile de sidef pe post de nucleu, cu un strat mic de tesut de mantie care era apoi implantat in sac-ul unei stridii de tipul Pinctada Fucata, rezultand faimoasele perle Akoya. Acest sistem se foloseste pentru perlele de apa sarata, pentru cele de apa dulce este suficienta implantarea unei bucati de tesut, in jurul careia midia va crea straturile de sidef.
De ce a functionat acest sistem?
In primul rand trebuie sa tinem cont ca vorbim de niste geme organice care sunt produse de niste animale vii. Sunt aproape 200 000 de specii de moluste, unele dintre ele sunt producatoare de sidef altele nu. Stridiile pe care le mancam la restaurant sunt din familia Ostreidae, pe cand cele producatoare de perle sunt din familia Pinctada.
Sideful este cel care ii da perlei luciul specific. Sideful este compus din placi de aragonit puse una peste alta. Aragonitul este o forma de carbonat de calciu (ca si calcita). Aceste placi sunt “lipite” intre ele cu conchiolin, o substanta organica pe care molusca o secreta. Placile de aragonit variaza in grosime de la 300 nm la 1500 nm, facand astfel ca lumina sa se reflecte, aparand astfel efectul de irizare specific perlelor.
Asadar care sunt conditiile necesare pentru a se forma o perla.
In primul rand avem nevoie pentru perlele de apa sarata de un nucleu care este luat in mod traditional de la midiile Mississippi. Aceste nuclee sunt ca niste bilute complet rotunde.
Apoi avem nevoie atat pentru perlele de apa sarata cat si pentru cele de apa dulce de o bucata de tesut organic dintr-o mantie a unei stridii donoare. Procesul de implantare nu va avea success fara acest pas (stridia va elimina nucleul, rezultand in nicio perla sau o perla keishi, fara nucleu)
Dupa acest proces de „grafting”, molusca este lasata sa creasca in functie de specia din care face parte pana la 2 ani. La finalul acestora se poate recolta perla dorita. In cazul in care perlele produse sunt de calitate superioara, molusca se poate reimplanta cu un nou nucleu si procesul se poate repeta de regula de 2-3 ori, in cazuri rare pena la 4 ori.
Asadar fara introducerea unei bucati de tesut organic, formarea unei perle nu poate avea loc.
Cum se creaza o perla in natura?
Perlele, in mod natural, fara interventia umana se formeaza in circumstante foarte rare si de aceea ele sunt extrem de greu de gasit. Perlele naturale se formeaza atunci cand un element organic atinge mantia molustei. Pentru a se proteja, molusca inveleste elementul iritant in straturi de sidef. De cele mai multe ori el este un parazit (un vierme) sau in rare situatii poate fi o bucata mica de coral.
Practic crearea sidefului este sistemul natural de aparare al unei moluste, asa cum noi oamenii avem sistemul imunitar care este activat atunci cand avem un virus in organism, asa si molustele incep sa secrete o substanta lipicioasa care se depune pe „intrus” si il neutralizeaza, aceasta substanta intarindu-se si devenind sideful pe care il iubim.